Un miliardar care şi-a făcut averea din criptomonede a anunţat vineri o donaţie fără precedent în Regatul Unit către partidul naţionalist Reform UK al lui Nigel Farage, în ciuda unei serii de scandaluri legate de finanţarea acestuia, informează AFP.
În ziarul „Daily Telegraph”, Ben Delo şi-a justificat donaţia de 36 de milioane de lire sterline (aproape 42 de milioane de euro la cursul actual) prin lipsa unei finanţări durabile de care ar beneficia formaţiunea, în comparaţie cu partidele tradiţionale, laburistul şi conservatorul.
„Vreau o luptă cinstită şi reguli de joc echitabile”, a explicat omul de afaceri, cofondator al platformei de tranzacţionare a criptomonedelor BitMEX.
El a precizat că această plată unică reprezintă un sprijin de un milion de lire sterline pe lună până la următoarele alegeri parlamentare, prevăzute până la jumătatea anului 2029.
Această sumă are scopul de a ajuta partidul să „se pregătească pentru guvernare”, a asigurat miliardarul în vârstă de 42 de ani, care se declarase vinovat în Statele Unite în 2022 de încălcarea legii privind secretul bancar, dar fusese graţiat de Donald Trump în 2025.
Un miliardar britanic care doreşte să se întoarcă în Regatul Unit
Deşi până acum îşi avea reşedinţa în Hong Kong, acesta şi-a exprimat intenţia de a se întoarce să locuiască în Regatul Unit, pentru a nu fi constrâns de o viitoare limită maximă a donaţiilor politice străine, dorită de guvernul laburist. Recordul anterior al unei donaţii politice din partea unei persoane în viaţă din Regatul Unit datează de anul trecut, când un alt magnat al criptomonedelor, Christopher Harborne, a donat 9 milioane de lire sterline (10,5 milioane de euro) către Reform.
Recordul pentru o moştenire datează din 2022, când John Sainsbury a lăsat 10 milioane de lire conservatorilor la moartea sa. Reform UK domină sondajele de un an şi jumătate, dar dezvăluirile privind o donaţie primită, de asemenea, de la Christopher Harborne şi nedeclarată, precum şi deschiderea unei anchete parlamentare au frânat această dinamică. La începutul lunii septembrie, controversa legată de finanţarea partidului a reizbucnit după difuzarea unui reportaj filmat cu camera ascunsă, în care se vede un colaborator al lui Nigel Farage propunând să se ocolească legea pentru a obţine o donaţie de 500.000 de lire de la un cetăţean american.
Reportajul îi acuză pe acelaşi colaborator şi pe un alt responsabil al partidului, care au demisionat între timp, că au încălcat regulile electorale prin finanţarea unor sondaje de către o companie străină. Nigel Farage, care a negat întotdeauna orice nereguli privind finanţele partidului său, a declarat pentru ziarul „The Telegraph” că se simte „onorat” de „încrederea” manifestată de Ben Delo prin donaţia sa.



























