Ambasada Statelor Unite la Bucureşti transmite, joi, un mesaj cu ocazia celei de-a 80-a aniversări a Zilei Victoriei în Europa în care apreciază că ”libertatea este nepreţuită”. Oficialii americani din România transmit şi un mesaj către aliaţi şi parteneri în care le reamintesc că ”trebuie să se angajeze în propria lor securitate”.
”America a intrat cu mândrie în al Doilea Război Mondial, în Europa, pentru a lupta împotriva totalitarismului nazist şi, de atunci, am subvenţionat infrastructura de securitate a continentului. Acum, la cea de-a 80-a aniversare a Zilei Victoriei în Europa, mesajul pentru aliaţii şi partenerii noştri este că trebuie să se angajeze în propria lor securitate”, a transmis, joi, Ambasada SUA la Bucureşti pe paginan oficială de Facebook.
Oficialii americani din România adaugă că ”libertatea este nepreţuită”.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
În 9 mai este sărbătorită victoria asupra Germaniei naziste în 1945, în acest an fiind a 80-a aniversare.
Evenimentul vine într-un context naţional şi internaţional complicat, în România date fiind alegerile prezidenţiale, văzute ca un adevărat referendum pentru viitoarea direcţie a ţării – Est sau Vest.
În România, ziua este celebrată printr-un eveniment organizat la Palatul Cotroceni, dezbaterea ”ÎmprEUnă dăm #share viitorului”, eveniment dedicat reflecţiei asupra parcursului european al României şi al valorilor comune împărtăşite în cadrul Uniunii Europene.
Evenimentul va reuni aproximativ 200 de invitaţi, printre care 150 de studenţi şi elevi, ambasadori ai ţărilor membre ale Uniunii Europene acreditaţi în România, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor europene: Comisia Europeană, Parlamentul European, Banca Europeană de Investiţii şi Centrul European de Competenţe în materie de Securitate Cibernetică.
Moderatorul dezbaterii va fi Luminiţa Odobescu, consilier prezidenţial pentru afaceri europene.
Vor participa Roxana Mînzatu, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene pentru drepturi sociale şi competenţe, locuri de muncă de calitate şi pregătire, Daniel David, ministrul Educaţiei şi Cercetării, Ramona Chiriac, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România şi Mădălina Beatrice Mihalache, şefa Biroului de Informare al Parlamentului European în România.
Britanicii au început luni să sărbătorească cu emoţie - printr-o defilare militară şi apariţia familiei regale în balcon -, 80 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa.
Sărbătorile - prevăzute să dureze patru zile - au început prin citirea unor fragmente ale unui discurs al fostului premier Winston Churchill la 8 mai 1945.
Kremlinul a declarat miercuri că va lua „toate măsurile necesare” pentru a garanta securitatea viitoarelor festivităţi de la Moscova legate de a 80-a aniversare a victoriei asupra Germaniei naziste, la care vor participa aproape 30 de lideri străini alături de Vladimir Putin.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...