Alte patru decese ale unor persoane infectate cu coronavirus au fost anunţate, vineri după-amiază, astfel că bilanţul se ridică acum la 122.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că al 119-lea deces este al unei femei de 69 de ani, din judeţul Hunedoara, care a fost internată în Spitalul Municipal Hunedoara - Secţia Pneumoftiziologie în 29 martie, fiind confirmată cu coronavirus în 2 aprilie. Ea a murit vineri, 3 aprilie.
 
Femeia avea diabet zaharat, accident vascular cerebral sechelar, hipertensiune, boala Parkinson.
 
Tot vineri a murit o femeie de 69 de ani din judeţul Ialomiţa, care era internată din 2 aprilie la Spitalul Municipal Slobozia, ea fiind confirmată cu coronavirus în aceeaşi dată. Ea avea şi alte afecţiuni: diabet zaharat, hipertensiune, Insuficienţă Renală Cronică.
 
Un alt deces este al unui bărbat de 78 de ani, din judeţul Timiş, internat în 1 aprilie la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase "Victor Babes” din Timişoara la ATI, confirmat cu coronavirus în aceeaşi zi. El a murit vineri.
 
Cel de-al 122-lea deces este al unei femei de 60 de ani din judeţul Neamţ, Ea era internată din 23 februarie în Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ - Secţia Medicală, pentru ciroză hepatică activă toxic nutriţională decompensată global, insuficienta hepatica cronica. Probele pentru coronavirus i-au fost recoltate în 25 martie, iar femeia a murit în 28 martie. Ea a fost confirmată cu coronavirus în 2 aprilie.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.