Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a decis extinderea anchetei epidemiologice la Şcoala Gimnazială 28 din Bucureşti, acolo unde un angajat a fost confirmat cu noua tulpină de coronavirus din Marea Britanie. Având în vedere contagiozitatea ridicată, s-au mai prelevat probe de la 11 persoane.
”Având în vedere contagiozitatea ridicată a noii tulpini, în cazul şcolii, DSP MB a decis extinderea anchetei epidemiologice şi au mai recoltat încă 11 probe la care se aşteaptă rezultatul”, a transmis, duminică, Ministerul Sănătăţii.
Pacientul care lucrează la Şcoala 28 din Bucureşti nu este cadru didactic sau auziliar, ci personal nedidactic.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
În cazul celui de-a doilea pacient infectat cu noua tulpină, ancheta epidemiologică nu a fost finalizată.
Ministerul Sănătăţii a transmis, sâmbătă seară, că nouă dintre cei zece contacţi ai unuia dintre pacienţii depistaţi cu noua tulpină de coronavirus au fost depistaţi pozitiv la testul RT-PCR.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.