Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, anunţă că a fost finalizată plata tuturor pensiilor, inclusiv a celor distribuite prin Poşta Română, acolo unde beneficiarii au fost găsiţi la domiciliu. La rândul lor, reprezentanţii Poştei au precizat că pensionarii care nu au fost găsiţi acasă pot ridica drepturile băneşti de la ghişee, până pe 21 ianuarie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Vineri 17, tot înainte de week-end, cum am reuşit să procedăm şi în cazul plăţilor pe card, am terminat plata pensiilor în numerar prin Poşta Română la toate adresele la care au fost găsiţi pensionarii la domiciliu. Înainte de termenul limită de 20! Doresc un sfârşit de săptămână liniştit tuturor! Mă bucur că am reuşit să terminăm de vineri. Tot efortul făcut, faptul că m-am interesat zilnic a fost pentru că am înţeles cât de important este ca oamenii să îşi primească pensiile după zilele de sărbători”, a scris, viner, p Facebook, Violeta Alexandru.

Aceasta a anunţat că săptămâna viitoare va avea loc o şedinţă pentru discutarea Contractului cu Poşta Română, dar şi cu băncile.

”Eficientizăm lucrurile. Îi asigur că am făcut şi eu şi noua echipă a Poştei Române, tot ceea ce am putut. Vă mulţumim pentru înţelegere şi vă asigurăm de respectul nostru. Rezolvăm, pe rând, problemele. Sunt multe. Păstrate nerezolvate de prea mulţi ani”, a mai transmis Violeta Alexandru.

La rândul lor, reprezentanţii Poştei Române au transmis, printr-un comunicat de presă, că beneficiarii care nu au fost găsiţi acasă pot intra în posesia drepturilor băneşti la ghişeele subunităţilor poştale, până pe 21 ianuarie.

”Aşa cum am promis, am depus toate eforturile pentru a distribui banii pensionarilor într-un timp cât mai scurt, indiferent de situaţia specială pe care am întâmpinat-o la început de an. Datorită efortului salariaţilor Poştei Române, care au lucrat la capacitate maximă, am redus disconfortul resimţit de pensionari, ca urmare a zilelor libere din perioada sărbătorilor de iarnă. (...) Poşta Română a arătat, o dată în plus, că este un partener social strategic atât pentru instituţiile statului, cât mai ales pentru cetăţenii din această ţară”, a declarat Horia Grigorescu, Directorul General al Poştei Române.

Potrivit acestuia, faţă de intervalul obişnuit de distribuire a pensiilor, conform contractului, 1-14 ale fiecărei luni, în ianuarie, Poşta Română a distribuit toate pensiile într-un interval comasat de doar 6 zile lucrătoare.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.