Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, s-a întâlnit, vineri, la Milano, cu conducerea Grupului San Donato, care ajută copiii cu afecţiuni cardiovasculare din România. În aproape 10 ani de când durează colaborarea, au fost realizate 1.700 de intervenţii în România şi 600 în Italia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Sunt la Milano, după o zi plină, pe care o închei cu optimism. Am avut întâlniri cu conducerea Grupului San Donato, care ajută copiii cu afecţiuni cardiovasculare din România de aproape 10 ani. De-a lungul colaborării cu Ministerul Sănătăţii au fost realizate 1.700 de intervenţii la Spitalul “Marie Curie” din Bucureşti şi în centrele din Iaşi, Târgu-Mureş şi Timişoara, iar aproximativ 600 de copii au fost operaţi la San Donato, în Italia”, a scris, vineri seară, pe Facebook, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.  

Potrivit acestuia, sunt peste 2.000 de copii salvaţi cu ajutorul partenerilor italieni şi a specialiştilor români.  

”Recent, am reînnoit colaborarea cu Grupul San Donato, iar prioritatea o reprezintă pregătirea specialiştilor români pentru ca în câţiva ani să putem rezolva toate cazurile complexe în ţară. Aici am întâlnit copii români care primesc o nouă şansă la viaţă. Întâlnirea cu părinţii micuţilor a fost plină de emoţie, dar m-am despărţit de aceştia cu convingerea că, în curând, nu va mai fi nevoie să plece pentru operaţii departe de casă”, a mai transmis ministrul.  

Acesta a mulţumit conducerii Grupului San Donato, pentru ajutorul şi activitatea ”prin care renasc lumina în ochii copiilor bolnavi şi speranţa în sufletul părinţilor lor”.  

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.