Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a precizat că, din cei 600 de copii depistaţi cu COVID-19 şi care sunt internaţi în spitale, şase se află în secţiile ATI. Rafila a precizat că sunt deschise, în Capitală, centre ambulatorii pentru cazurile de Covid.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Alexandru Rafila a precizat, miercuri seară, la Antena 3, că, în mare proporţie, copiii sunt cei afectaţi de noul val de COVID-19.
 
”Este o proporţie mai mare de copii. Dacă comparăm cifrele, avem cam 20 la sută persoane sub 18 ani. Ei reprezintă mai mult de 20 la sută din populaţie, deci nu putem să spunem că sunt mai multe în raport cu ponderea, dar, într-adevăr,  ne aşteptăm ca în general tinerii, copiii să facă forme mai uşoarede boală. Lucrul acesta se întâmplă în mod obişnuit, dar sunt şi situaţii când e nevoie de spitalizare. Sigur că aceste criterii de spitalizare, pentru copii, mai ales, ar trebui să fie luate în considerare, respectiv internarea, care sunt fie foarte mici, copii, zero- un an care de exemplu pot avea şi un sindrom digerstiv şi se deshidratează sau  copii care au pneumonie, care ar trebui să fie spitalizaţi. Sigur că de multe ori, părinţii sunt îngrijoraţi şi doresc să existe o protecţie cât mai mare pentru copiii lor. Evident că un părinte care vrea neapărat să îşi interneze copilul, beneficiază de asistenţă medicală spitalicească”, a declarat Rafila.
 
Ministrul Sănătăţii a anunţat şi că la nivelul Capitalei au fost deschise, în premieră, centre ambulatorii destinate copiilor depistatţi cu COVID-19, în special.
 
”Noi am deschis, în Bucureşti, cel puţin, care este cel mai afectat de acest nou val covid, , pentru că un sfert de cazuri sunt în Bucureşti, am deschis centre ambulatorii şi ca o permieră, centre ambulatorii destnate copiilor la care părinţii să se poată adresa, dacă cumva copilul are febră mai mare sau dacă simptomele trenează mai multe zile, să se poată adresa acestor centre şi să primească îndrumare de specialitate, tratament sau după caz, îndrumare spre internare”, a precizat Rafila.
 
Potrivit lui Rafila sunt şase minori internaţi cu Covid în secţiile ATI.
 
”Sunt 6 copii la ATI, dintre cei 600 internaţi”, a adăugat Alexandru Rafila.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.