Preşedintele USR, Dominic Fritz, a publicat joi seară o fotografie în care este alături de colegii din partid, el scriind că se află în aşteptarea sentinţei în procesul cu ANI şi transmiţând că vor rămâne în picioare: ”Nu ne lăsăm intimidaţi şi ne vom lupta în continuare pentru un stat corect şi funcţional”, mai spune Fritz.
USR a venit cu precizări, joi, răspunzând la "apariţia de informaţii neverificate despre procesul lui Dominic Fritz cu ANI".
"Foarte important, indiferent care va fi sentinţa: Raportul ANI NU a constatat o incompatibilitate, ci un conflict de interese. Această distincţie e importantă pentru că încetarea mandatului de primar este sancţiunea DOAR în cazuri de incompatibilitate. Dar NU este cazul aici", spune USR în precizarea oficială.




























