Moscova a fost ţinta celui mai amplu atac cu drone ucrainene din ultimii ani; aproape 200 de drone au fost doborâte, iar o rafinărie a fost lovită

Moscova a fost ţinta celui mai amplu atac cu drone ucrainene din ultimii ani; aproape 200 de drone au fost doborâte, iar o rafinărie a fost lovită

Apărarea antiaeriană a doborât în noaptea de miercuri spre joi un total de 194 de drone care se îndreptau spre Moscova, în timpul unui „atac de amploare”, despre care agenţia de presă TASS spune că este cel mai important din ultimii cel puţin doi ani, relatează AFP.

"Mai multe drone" au "reuşit să ajungă" la una dintre cele mai mari rafinării de petrol din Rusia, MNPZ, a anunţat primarul capitalei, Serghei Sobianin, pe Telegram.

CITEȘTE ȘI Ucraina loveşte o rafinărie importantă de petrol din Moscova pentru a doua oară într-o săptămână

La rândul său, Ministerul Apărării rus a declarat că a interceptat peste 500 de drone ucrainene în timpul nopţii.

Într-un mesaj publicat joi dimineaţă pe reţelele sociale, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că este vorba de un "răspuns pe deplin justificat la atacurile ruseşti împotriva oraşelor şi comunităţilor" ucrainene. "Au fost lovite ţinte şi în regiunea Rostov, precum şi în teritoriile ucrainene ocupate temporar", a adăugat el.

În regiunea capitalei ruse, atacul din timpul nopţii a avariat un bloc de locuinţe şi un centru comercial, fără a provoca răniţi, potrivit guvernatorului regional, Andrei Vorobiov. De asemenea, atacul a determinat declanşarea unei alerte aeriene la unul dintre principalele aeroporturi din Moscova, cel de la Şeremetievo, unde pasagerii şi personalul au fost evacuaţi din terminale şi din avioane către adăposturi sigure. Potrivit unui comunicat, funcţionarea aeroportului a început să revină la normal puţin înainte de ora 8 dimineaţa.

Aceste atacuri cu drone ucrainene au loc în timp ce preşedintele rus, Vladimir Putin, îi găzduieşte, începând de miercuri seara, pe liderii asiatici la un summit de două zile Rusia-ASEAN, la Kazan, în centrul ţării.

Rusia continuă să lanseze atacuri aproape zilnic asupra Ucrainei, la mai bine de patru ani de la începutul conflictului. La rândul său, Ucraina şi-a intensificat atacurile asupra teritoriului rus, uneori la mare distanţă de graniţă, vizând în special infrastructurile de transport şi de stocare a hidrocarburilor, în încercarea de a epuiza capacitatea Moscovei de a-şi finanţa efortul de război.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră