Comitetul de Coordonare a Vaccinării precizează luni că au existat întârzieri în ceea ce priveşte alocarea cantităţilor de vaccin către centrele de vaccinare, reacţia fiind transmisă după apariţia unor imagini de la centrul de vaccinare de la Romexpo, în care cei veniţi să se imunizeze stau şi aşteaptă cozi lungi, în afara clădirii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Din informaţiile pe care le avem, la acest moment situaţia s-a remediat. Au existat întârzieri, condiţionate de dinamica şi de volumul solicitărilor în ceea ce priveşte alocarea cantităţilor de vaccin către centrele de vaccinare. Menţionăm faptul că distribuirea dozelor de vaccin trebuie să se realizeze cu respectarea procedurilor specifice lanţului de frig”, a anunţat Comitetul Naţional de Coordonare a Vaccinării anti-COVID.
  
Potrivit comitetului, ”activitatea personalui vaccinator este  una continuă şi sustinută”.
Înţelegem disconfortul generat în rândul beneficiarilor, le mulţumim pentru decizia de a se imuniza  şi  îi asigurăm că procesul de vaccinare va continua în condiţii optime. Apelăm la  înţelegere din partea celor care doresc să se vaccineze, întrucât pot exista şi astfel de momente, punctuale, de ordin administrativ”, este mesajul reprezentanţilor Comitetului de Coordonare a Vaccinării.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.