Agenţia Naţională de Transplant anunţă, luni seară, că s-au realizat prelevări de organe de la patru pacienţi, în mai puţin de 72 de ore. Operaţiile au avut loc la Iaşi, Târgu Mureş, Cluj şi Oradea, iar 18 oameni au primit o nouă şansă prin transplant de organe şi cornee. Foarte mulţi alţi pacienţi au primit ţesuturi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Iaşi, Tg. Mureş, Cluj şi Oradea. Patru donatori de organe şi ţesuturi în mai puţin de 72 de ore. 18 oameni aflaţi în suferinţă au primit o nouă şansă prin transplant de organe şi cornee, iar un număr şi mai mare de pacienţi vor avea o viaţă mult mai bună prin transplant de ţesuturi osteotendinoase”, a transmis, luni seară, Agenţia Naţională de Transplant.

Potrivit sursei citate, 12 pacienţi au beneficiat de o intervenţie de transplant de organ, iar 6 pacienţi de transplant de cornee.

”Astfel, datorită acestui efort colectiv, 6 pacienţi au fost transplantaţi renal la ICUTR Cluj Napoca şi alţi 2 pacienţi la Centrul de Transplant Renal Fundeni, 3 pacienţi au beneficiat de o intervenţie salvatoare de transplant hepatic la Institutul Clinic Fundeni şi o pacientă a fost transplantată hepatic în Republica Moldova”, a mai transmis sursa citată.

Intervenţiile de transplant cornee se realizează la Spitalul Clinic de Urgente Oftalmologice Bucureşti.

Prelevarea ţesuturilor osteotendinoase a fost realizată de echipa Clinicii de Ortopedie a SCJU Tg. Mureş şi trimise la Banca de Ţesut de la Spitalul Clinic Colentina.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.