Directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), Adriana Pistol, susţine că această perioadă linişte epidemiologică din ţara noastră este perioada optimă pentru vaccinare, precizând că prevenţia se face întotdeauna înainte să se întâmple incendiul şi nu în timpul incendiului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Adriana Pistol a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că vaccinarea este cu atât mai mult recomandată persoanelor vârstă sau cu boli cronice.  
“Această perioadă de linişte epidemiologică să îi spunem este perioada optimă în care putem să ne vaccinăm astfel încât să fim pregătiţi din punct de vedere al protecţiei pentru a face faţă valurilor următoare, cu atât mai mult dacă suntem parte din categoria  persoanelor vârstnice, cu atât mai mult dacă avem boli cronice, dacă avem schema completă, este extrem de important să ne facem şi doza de rapel, doza de booster, dacă au trecut şase luni de la efectuarea schemei complete”, a explicat Adriana Pistol. 
 
Ea a precizat că prevenţia se face înainte să se întâmple incendiul şi nu în timpul acestuia. 
 
“Vaccinarea rămâne singura recomandare de protecţie eficientă faţă de spitalizare şi faţă de deces. Este un moment mai mult decât oportun să facem acest lucru în perioadă de linişte, prevenţia se face întotdeauna înainte să se întâmple incendiul şi nu în timpul incendiului. De aceea, subliniăm cu tărie acest lucru”, a transmis directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.