Adrian Pană, director general SMarketing Lab: Orice brand trebuie să comunice valoarea pe care o oferă, să nu comunice ceea ce devalorizează brandul respectiv. Ceea ce devalorizează brandul presupune reducere, ofertă, preţ mic, avantaj imediat

Adrian Pană, director general SMarketing Lab: Orice brand trebuie să comunice valoarea pe care o oferă, să nu comunice ceea ce devalorizează brandul respectiv. Ceea ce devalorizează brandul presupune reducere, ofertă, preţ mic, avantaj imediat

Adrian Pană, directorul general al companiei SMarketing Lab, afirmă că promovarea eficientă a serviciilor medicale oferite de clinicile stomatologice include publicitatea în mediul online, dar şi prezenţa în social media. Există însă câteva greşeli, iar acestea sunt legate de promovarea unor oferte şi discounturi care, în marketingul pentru servicii medicale, nu este eficientă aşa cum este în comerţ, arată el.

"Sunt multe modalităţi prin care medicii sau proprietarii de clinici stomatologice pot să se promoveze. Totuşi, cuvântul-cheie este eficient şi, dacă vorbim de eficienţă, cel mai eficient canal de promovare este promovarea online şi aici avem două macro-direcţii: clinicile se pot poziţiona acolo unde caută oamenii servicii medicale şi ştim că oamenii caută în principal pe Google, în ultima perioadă vedem şi căutări în sistemele de inteligenţă artificială. Asta e o direcţie de poziţionare în căutări, cealaltă direcţie este de a comunica activ către publicul-ţintă, de a face materiale video şi de a comunica diferenţiatorii, valorile brandului, cazurile rezolvate de clinica respectivă", a afirmat marţi, la Medika Tv, Adrian Pană, director general SMarketing Lab.
El a subliniat că există şi greşeli în ceea ce priveşte marketingul pentru clinicile medicale.
"Orice brand trebuie să comunice valoarea pe care o oferă, să nu comunice ceea ce devalorizează brandul respectiv. Ceea ce devalorizează brandul presupune reducere, ofertă, preţ mic, avantaj imediat. Nu este tipic domeniului medical acest tip de comunicare şi, deşi este folosit destul de mult, nu este constructiv să comunicăm astfel pentru publicul-ţintă. E ca zahărul: zahărul uneori îţi oferă o energie mare şi îţi doreşti să mănânci ceva dulce, la fel şi în comunicarea video, partea de argument economic, de reducere de preţ atrage foarte rapid public. Totuşi, scopul nostru nu este să atragem rapid publicul, ci să dăm plusvaloare şi atunci ceea ce noi sfătuim, în general, întreprinzătorii, este să comunice valoarea pe care o oferă. În domeniul medical valoarea este oferită de cazurile pe care le rezolvă, de pacienţii care sunt fericiţi în urma tratamentelor, de expertiza, de soluţiile medicale pe care le propun şi de ceea ce tot ce ei generează ca soluţii la problemele pacienţilor", a explicat Adrian Pană.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră