Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a anunţat că peste 300 de vizitatori s-au aflat, week-end-ul trecut, pe plaja sălbatică Perişor, una greu accesibilă, iar aceştia nu au respectat normele de vizitare şi au lăsat deşeuri.
ARBDD a transmis, printr-un comunicat de presă, că accesul pe plaja Perişor se face numai cu ambarcaţiuni.
Evenimente
26 mai - Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie - Perspectivele macroeconomice și fiscale ale României
“În week-end-ul trecut s-a constatat o afluenţă mare de vizitatori pe plaja sălbatică Perişor, aflată între două zone strict protejate din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, Sacalin-Zătoane, respectiv Periteaşca-Leahova. Accesul pe această plajă se realizează mai greu, doar cu ambarcaţiuni dar, chiar şi aşa, în urma monitorizării se observă o deteriorare a acesteia”, a anunţat ARBDD.

Sursa citată precizează că în urma controalelor au fost estimate, în perioadele de vârf, în jur de 300 de persoane ce nu respectă regulile de vizitare şi produc cantităţi mari de deşeuri.
“Aceşti vizitatori au ajuns pe plajă cu ambarcaţiuni (aproximativ 30-60) care depăşesc frecvent limitele de viteză prevăzute în legislaţia specifică, deţinătorii acestora fiind sancţionaţi contravenţional”, a mai transmis ARBDD.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.