Administraţia Naţională a Penitenciarelor a anunţat, miercuri, că 28 de deţinuţi infectaţi cu coronavirus sunt trataţi în prezent în Penitenciarul-Spital Bucureşti-Jilava. La finalul spitalizării, deţinuţii continuă să fie monitorizaţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”La data prezentei, pentru un număr de 28 de persoane private de libertate confirmate pozitiv SARS-CoV-2 se asigură tratament specific în Penitenciarul-Spital Bucureşti-Jilava (unitate desemnată să gestioneze formele uşoare sau medii de îmbolnăvire de COVID-19), sub îndrumarea structurilor de resort din sistemul public de sănătate. Persoanele pentru care se emite decizia externării, după 14 zile de spitalizare, beneficiază, în continuare, de monitorizare medicală în Penitenciarul-Spital Bucureşti Jilava/penitenciare-spital, spaţiile din unităţile desemnate în acest scop (Penitenciarele Ploieşti şi Timişoara) revenind la destinaţia iniţială”, anunţă, miercuri, Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Sursa citată a precizat că adaptarea parcursului post-tratament ”corespunde statusului stabil al numărului de infectări cu noul coronavirus înregistrate în rândul populaţiei carcerale şi capacităţii penitenciarelor-spital de a gestiona activitatea de monitorizare medicală”.

”În ceea ce priveşte desfăşurarea activităţilor pe palierele lucrativ şi educaţie şi asistenţă psihosocială, evidenţiem faptul că unităţile penitenciare menţin conduita preventivă, în sensul derulării activităţilor în grupuri mici/serii planificate, cu respectarea distanţării în interacţiune şi portul echipamentelor de protecţie. În acest context, se întreprind toate demersurile necesare pentru parcurgerea, în condiţii optime, în sistemul penitenciar, a programului de instruire şcolară, în prezent, cursurile şcolare realizându-se în mod similar celor din comunitate, corespunzător scenariului aplicat în plan local. Totodată, şi în actualele coordonate epidemiologice, este garantat accesul deţinuţilor la activităţi şi programe recuperative – educaţie, asistenţă psihologică şi socială, moral-religioasă, activităţi recreative şi de timp liber, colaborarea cu partenerii din societatea civilă fiind asigurată inclusiv prin utilizarea mijloacelor de comunicare la distanţă”, a mai prcizat instituţia.

Potrivit ANP, activităţile productive în care sunt incluse persoanele private de libertate, în interiorul sau exteriorul locurilor de deţinere, presupun realizarea unei analize prealabile a situaţiei epidemiologice din localitatea/zona unde este amplasat punctul de lucru şi emiterea unui aviz medical, fiind, de asemenea, condiţionate de respectarea obligatorie a măsurilor de prevenţie împotriva răspândirii virusului SARS-CoV-2.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.