Activitatea la Ministerul Sănătăţii va fi suspendată în zilele de luni, marţi şi miercuri, ca urmare a confirmării unui caz de coronavirus la o angajată. Birourile au fost dezinfectate, iar angajaţii vor lucra de acasă. Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a transmis că ministrul Sănătăţii, Victor Costache, nu a intrat în contact cu femeia respectivă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Testul unui funcţionar al Ministerului Sănătăţii, suspectat de infecţie cu noul coronavirus, a ieşit pozitiv şi, prin urmare, s-au luat măsuri stricte. S-a dispus o anchetă epidemiologică, iar persoanele care au avut contact direct cu aceasta au fost testate sau sunt în curs de testare, fiind autoizolate  la domiciliu. De asemenea, s-a dispus dezinfectarea birourilor din clădirea ministerului, iar programul de lucru de luni, marţi şi miercuri va fi suspendat, angajaţii lucrând de acasă”, a transmis, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.

Sursa citată a precizat că persoana infectată cu Covid-19 se află internată în Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Iaşi.

”Starea ei este bună, este ameliorată simptomatic. Persoanele cu care a intrat în contact de pe traseul Iaşi-Bucureşti, în data de 12.03.2020, au fost testate, iar testul a ieşit negativ”, au mai transmis autorităţile.

Potrivit acestora, mai sunt aşteptate şi rezultatele de la probele membrilor familiei sale. 

Femeia a venit din Dubai, dintr-o călătorie de agrement, iar persoanele cu care a luat contact acolo, de asemenea au fost testate, rezultatele fiind negative.

”Ministrul Sănătăţii nu a intrat în contact direct cu această persoană, după ce s-a întors din călătoria din Dubai. Reamintim că Victor Costache a fost testat la Parlament, în data de 13.03.2019, iar rezultatul este negativ. Acesta nu se află în izolare, nefiind contact direct nici cu senatorul Vergil Chiţac depistat pozitiv şi nici nu a fost la şedinţa Biroului Politic al PNL, de luni, 9 martie 2020”, a mai transmis Grupul de Comunicare Strategică.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.