Activistul de mediu Alex Găvan, afirmă că soluţiile pentru un Bucureşti cu aer curat există, sunt finanţabile, însă voinţa politică şi administrativă, la toate nivelurile, lipseşte, ceea ce se vede cu ochiul liber şi "se simte în plămâni", el reafirmând necesitatea unei centuri verzi a Capitalei precum şi a abordării subiectului poluării în CSAT. De această dată, alături de argumentele legate de sănatatea locuitorilor, economice, de mediu, de educaţie şi recreere, el atrage atenţia şi că o bună parte din apărarea capitalei ucrainene a fost realizată şi la adăpostul pădurilor din jurul oraşului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Într-o postare pe Facebook, el porneşte de la constatarea că pădurile din jurul Bucureştiului mai conţin încă fabuloşi stejari seculari, dar pe zi ce trece, ei devin tot mai rari şi odată cu ei dispare ireversibil un patrimoniu inestimabil.
"De fiecare dată cand ies la o tură de antrenament în pădurea Brâncoveanca, cea din spatele casei, întâlnirea cu arborele din imagine îmi produce un sentiment de venerare. Şi mă bucur că este încă acolo şi îmi grăieşte de dincolo de ani. În stânga sa, una din multele tăieri la ras din ceea ce ar trebui să fie în mod legal şi legitim Centura Verde a Bucureştiului, următorul proiect major în materie de calitatea aerului din capitală", relatează Găvan, alpinist şi activist de mediu.
El vorbeşte despre protejarea strictă a acestor păduri şi despre împăduriri complementare, reafirmând că "subiectul poluării din oraş este necesar să se regăsească pe masa CSAT pentru orice lider asumat şi responsabil". De asemenea, invocă argumente legate de sănatatea locuitorilor, economice, de mediu, de educaţie şi recreere, dar remarcă şi faptul că "o bună parte din apărarea Kievului din oribilul război a fost organizată cu succes şi dusă în şi la adăpostul pădurilor din jurul capitalei ucrainene"
"Este un argument pe care, până de curând, nu mi l-aş fi putut imagina vreodată şi care şi acum mi se pare neverosimil. Şi totuşi. Dar până să facem faţă invadatorilor ne descurcăm extrem de bine să ne ucidem încet chiar noi, prin nepăsare, neimplicare, ignoranţă şi corupţie. Soluţiile pentru un Bucureşti cu aer curat există, sunt finanţabile, însă voinţa politică şi administrativă, la toate nivelurile, lipseşte. Iar asta se vede cu ochiul liber şi se simte în plămâni", conchide Alex Găvan.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.