Premiul de categoria I la Loto 6/49, în valoare de peste 1,37 milioane de euro, a fost câştigat duminică, la o agenţie din Constanţa, anunţă Loteria Română.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"La tragerea Loto 6/49 de astazi, 3 decembrie, s-a câştigat premiul de categoria I în valoare de 6.372.850,87 lei (peste 1,37 milioane euro). Biletul norocos a fost jucat la agenţia 13-013 din Constanta şi a fost completat cu trei variante simple la Loto 6/49, preţul acestuia fiind de numai 18,10 lei", a precizat instituţia.

Acesta este al şaselea câştig de categoria I obţinut în acest an la Loto 6/49. Ultima dată, premiul de categoria I, s-a câştigat în data de 08.10.2017 şi a fost în valoare de 4.604.988,60 lei.

Conform Regulamentului privind organizarea şi administrarea jocurilor loto, câştigătorul are la dispoziţie 90 de zile de la data tragerii pentru a-şi revendica premiul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.