Opt vase mari cu câte 500 litri de agheasmă sunt pregătite credincioşilor care vor veni de Bobotează la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, iar pentru prima dată Sfânta Liturghie va fi oficiată în cinci locuri diferite, la ore diferite.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan va ţine, miercuri dimineaţă, o slujbă în faţa Catedralei ieşene, iar pentru prima dată, pe fondul pandemiei, Sfânta Litughie va fi oficiată în cinci locuri diferite şi la ore diferite din zona catedralei, pentru a se evita aglomeraţia.

Oamenii care vor veni să ia agheasmă vor sta la rând, la o distanţă de 1,5 metri unii de alţii.

“Sfânta Liturghie de Bobotează va fi oficiată în cinci locaţii diferite din incinta ansamblului mitropolitan, pe altare diferite şi de slujitori diferiţi, conform canoanelor. Cei care vor dori să ia agheasmă mare de Bobotează vor trebui să stea la un rând organizat ca la hramul din 14 octombrie: o singură persoană poate sta pe lăţimea rândului, la distanţă de 1,5 metri faţă de persoanele din spate şi din faţă, purtând mască. De-a lungul rândului vor fi dispozitive automate de soluţie dezinfectantă. Pentru sfinţire sunt pregătite opt vase mari de câte 500 de litri de apă fiecare“, a declarat pentru News.ro, preotul Constantin Sturzu, purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Agheasma va fi oferită credincioşilor doar de către voluntari care vor purta mască şi mănuşi. Un număr 40 de voluntari vor asigura respectarea măsurilor luate, inclusiv de-a lungul rândului.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.