Irakul a decis, duminică, să trimită 10 milioane de litri de combustibil în Fâşia Gaza în sprijinul poporului palestinian, a declarat premierul Mohammed Shia al-Sudani, potrivit Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

De asemenea, Irakul a fost de acord să primească palestinieni răniţi din Gaza şi să le ofere tratament în spitale guvernamentale şi private, a adăugat premierul într-un comunicat.

Lipsa de combustibil a paralizat spitalele, sistemele de apă, brutăriile şi operaţiunile de ajutorare din fâşie.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Războiul din Gaza a început atunci când Hamas, care controlează Gaza, a trimis luptători în Israel la 7 octombrie, ucigând 1.200 de persoane, majoritatea civili, şi luând 253 de ostatici.

De la 7 octombrie, cel puţin 33.175 de palestinieni au fost ucişi de ofensiva militară a Israelului asupra Fâşiei Gaza, iar alţi 75.886 au fost răniţi, potrivit autorităţilor sanitare palestiniene.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.