Clubul UTA Arad anunţă că a atacat prin recurs Hotărârea Comisiei de Disciplină de miercuri, în care UTA a fost penalizată cu o amendă de 100.000 de lei şi disputatea a patru meciuri de acasă fără spectatori.
Echipele Dinamo şi UTA Arad vor juca patru meciuri fără spectatori ca urmare a incidentelor petrecute la meciul direct, disputat la 8 martie, în etapa a 30-a din Superligă, a decis, miercuri, Comisia de Disciplină a FRF.
De asemenea, ambele grupări au primit câte o penalitate sportivă de 100.000 de lei.
Înaintea meciului, mai multe brigăzi ale celor două formaţii s-au bătut pe străzile din jurul arenei, iar jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene. Suporterii echipei UTA Arad au fost susţinuţi de suporteri ai celor de la CSA Steaua.
Joia trecută, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au anunţat că au început urmărirea penală faţă de şapte persoane care au participat la bătăi înainte de începerea partidei de fotbal dintre echipele Dinamo Bucureşti şi UTA Arad. Pentru patru dintre inculpaţi, anchetatorii au cerut emiterea de mandate de arestare preventivă, instanţa dispunând arest la domiciliu în cazul unuia şi control judiciar pentru alţi trei. Alte trei persoane sunt plasate sub control judiciar prin decizie a procurorilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...