Echipa italiană Juventus Torino a învins marţi seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Sassuolo, în ultimul meci al etapei a 20-a din Serie A.
Juventus nu a avut probleme în partida cu Sassuolo, iar Dusan Vlahovic a deschis scorul în minutul 15. Acelaşi Vlahovic a majorat avantajul de pe tabelă pentru torinezi, înscriind dintr-o lovitură liberă excelent executată. Scorul final a fost stabilit de Federico Chiesa, în minutul 88, la o fază unde unul din jucătorii care au greşit, din rândul echipei oaspete, a fost Daniel Boloca, integralist la oaspeţi.
Juventus s-a impus cu 3-0 şi, cu 49 de puncte, se află pe locul secund în Serie A, la doar două puncte de liderul Inter Milano. Sassuolo ocupă locul 14, cu 19 puncte.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.