Prim-ministrul Marcel Ciolacu a primit, miercuri la Palatul Victoria, o delegaţie a Băncii Mondiale, condusă de Marina Wes, director regional pentru Uniunea Europeană. Pregătirea bugetului pentru anul 2024 a ocupat un loc important la discuţii, iar şeful Executivului a prezentat, cu acest prilej, obiectivele urmărite de Guvern în configurarea alocărilor bugetare pentru anul viitor.
„Sumele direcţionate către investiţii ocupă o pondere importantă în structura bugetului pentru 2024, de peste 7% din PIB. Guvernul are în vedere, de asemenea, introducerea unui set de măsuri noi pentru combaterea evaziunii fiscale şi înfiinţarea unei structuri interinstituţionale care să asigure coerenţa implementării acestor măsuri”, a subliniat prim-ministrul român, conform comunicatului de presă al Executivului.
Nu în ultimul rând, premierul Marcel Ciolacu, a evidenţiat eforturile făcute pentru creşterea ratei de absorbţie a fondurilor europene, arătând că ţara noastră va încheia actualul exerciţiu financiar cu o rată de absorbţie de aproximativ 97%.
Directorul regional al Băncii Mondiale Marina Wes a exprimat disponibilitatea Băncii Mondiale de a sprijini în continuare autorităţile române, atât în privinţa eficientizării politicilor de colectare fiscală, cât şi în combaterea evaziunii fiscale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.