Şapte autovehicule au fost implicate, sâmbătă seară, într-un accident în lanţ produs sâmbătă seară pe drumul european 85, în judeţul Suceava. În urma evenimentului, două persoane au fost rănite uşor, primind în grijiri medicale la faţa locului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Accidentul în lanţ, în care au fost implicate cu şapte autoturisme, a avut loc pe raza comunei Grăniceşti, în localitatea Iabocebşti.

În eveniment au fost implicate şapte autoturisme, iar la ora transmiterii acestei ştiri drumul este blocat pe o un sens de mers.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Conform oficialilor ISU Suceava, două persoane implicate în accident au primit îngrijiri medicale la faţa locului, însă refuză transportul la spital.

La locul accidentului intervin, la ora transmiterii acestei ştiri, pompierii militari cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, cu sprijinul unui echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.