Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, şi-a anulat vineri întâlnirile, din cauza unei febre, anunţă Vaticanul, în contextul unor îngrijorări regulate cu privire la starea sănătăţii Suveranului Pontif argentinian, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Din cauza unei stări febrile, Papa Francisc nu a primit audienţe în această (vineri) dimineaţa”, anunţă un purtător de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, fără să precizeze care era programul Papei.

Acest anunţ intervine la două luni de la spitalizarea Papei, timp de trei zile, la Roma, la sfârşitul lui martie, din cauza unei peumonii, de care scăpat după o cură cu antibiotice.

Papa Francisc a declarat joi, într-un interviu acordat televiziunii hispnofone Telemundo că această pneumonie a fost tratată ”la timp”.

”Dacă am mai fi aşteptat câteva ore, ar fi fost mai grav”, a declarat el.

Despre durerile de genunchi care-l obligă să se deplaseze în fotoliul cu rotile sau cu bastonul, el a declarat că se simte ”mult mai bine”.

”Unele zile sunt mai dureroase ca altele, ca azi, dar asta face parte din recuperare”, a declarat el.

Întrebat despre starea sănătăţii sale, la sfârşitul lui aprilie, în cursul unei vizite în Ungaria, Papa şi-a exprimat intenţia de a continua să călătorească.

El urmează să efectueze o vizită la Lisabona în perioada 2-6 august, la Zilele Mondiale ale Tineretului, iar apoi la Marsilia, în septembrie, dar şi în Mongolia.

În tinereţe, la vârsta de 21 de ani, Jorge Bergoglio a suferit o pleurezie acută, iar chirurgii i-au făcut o ablaţiune parţială a plămânului drept.

Sănătatea lui Jorge Bergoglio, ales papă în 2013, alimentează cu regularitate speculaţii cu privire la o eventuală renunţare la funcţie şi cu privire la succesiunea sa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.