Fostul preşedinte şi premier rus Dmitri Medvedev, văzut ca unul dintre cei mai fideli aliaţi ai lui Vladimir Putin, a declarat că războiul din Ucraina ar putea dura zeci de ani, cu perioade lungi de lupte întrerupte de armistiţii, a relatat joi agenţia rusă de presă RIA, citată de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Acest conflict va dura foarte mult timp, cel mai probabil zeci de ani", a declarat Medvedev, citat de RIA. "Atât timp cât există o astfel de putere (la Kiev - n.r.), vor fi, să zicem, trei ani de armistiţiu, doi ani de conflict şi totul se va repeta", a continuat el, reiterând afirmaţia Moscovei că Ucraina este un stat nazist.

Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al puternicului Consiliu de Securitate al lui Putin, a făcut aceste declaraţii în timpul unei vizite în Vietnam.

De la începutul războiului din Ucraina, Medvedev face adesea comentarii radicale, iar luna trecută a descris autorităţile ucrainene ca fiind o infecţie.

În ianuarie, Medvedev a spus că, dacă Rusia ar fi învinsă, ar putea declanşa un război nuclear, reaminteşte Reuters.

Rusia, care are mai multe arme nucleare decât oricare alt stat, a declarat în repetate rânduri că Occidentul este implicat într-un război prin procură cu Rusia din cauza Ucrainei, care ar putea escalada într-un conflict mult mai mare.

"Există legi ireversibile ale războiului. Dacă se ajunge la arme nucleare, va trebui să existe un atac preventiv", a spus vineri Dmitri Medvedev, citat de agenţiile de presă ruseşti.

A permite Ucrainei să deţină arme nucleare - un pas pe care niciun stat occidental nu l-a propus public - ar însemna "o rachetă cu încărcătură nucleară care să vină spre ei", a declarat Medvedev. "Anglo-saxonii nu realizează pe deplin acest lucru, dar cred că nu se va ajunge la aşa ceva", a spus Medvedev. "Se va ajunge în anumite condiţii", a punctat el.

Comentând gama tot mai largă de arme pe care ţările NATO le trimit Ucrainei, Medvedev nu a exclus ca, în această situaţie, "regimul de la Kiev să primească destul de multe avioane (F-16)". Mai mult, "s-ar putea să le dea şi arme nucleare", a adăugat el. "Dar atunci va însemna că va veni la ei o rachetă cu încărcătură nucleară", a avertizat Medvedev.

Potrivit şefului adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei, politica Washingtonului de a alimenta constant Ucraina cu arme este clară: "Statele Unite acţionează în general în conformitate cu interesele lor pragmatice. Nu se luptă cu ei înşişi, ci fac bani. Ei încearcă să anihileze un inamic vechi de secole”. În ceea ce priveşte ţările din Lumea Veche, în opinia sa, "Europa a luat-o razna". "Pentru mine este o poveste uimitoare. Ei continuă să încălzească şi să inflameze lucrurile cu deciziile lor", a subliniat politicianul rus, citat de TASS.

Medvedev, care s-a prezentat cândva ca un liberal gata să modernizeze Rusia, se prezintă acum ca un radical anti-occidental de la Kremlin. Diplomaţii spun că opiniile sale dau o indicaţie asupra modului de gândire la nivelurile superioare ale elitei de la Kremlin, notează Reuters.

Occidentul spune că vrea să ajute Ucraina să învingă Rusia, dar preşedintele american Joe Biden a avertizat că o confruntare directă între alianţa militară NATO, susţinută de SUA, şi Rusia ar duce la cel de-al treilea război mondial. Când Ucraina şi-a câştigat independenţa după căderea Uniunii Sovietice în 1991, ea găzduia mii de arme nucleare sovietice. Le-a predat Rusiei în cadrul Memorandumului de la Budapesta semnat în 1994, în schimbul unor garanţii de securitate şi suveranitate din partea Rusiei, Statelor Unite şi Marii Britanii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.