Carrefour a anunţat recent că a semnat un acord cu Louis Delhaize Group pentru achiziţia subsidiarei locale care operează în România sub brandul „CORA”. Gigantul francez a fost consiliat de o echipă multidisciplinară de avocaţi din cadrul Ţuca Zbârcea & Asociaţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

După aprobarea tranzacţiei de către autorităţile competente, Carrefour va prelua 10 hipermarketuri Cora şi 8 magazine Cora Urban şi aproape 2.400 de angajaţi, în cadrul celei mai importante tranzacţii din sectorul retail din ultimii ani.

Reprezentantul legal al cumpărătorului a fost societatea de avocaţi Ţuca Zbârcea & Asociaţii, a cărei echipă multidisciplinară a acoperit întregul spectru de chestiuni juridice, incluzând aspecte de drept societar şi comercial, fuziuni şi achiziţii, drept imobiliar, dreptul concurenţei, dreptul muncii, proprietate intelectuală etc. Avocaţii au asistat Carrefour şi pe parcursul procesului de due diligence, precum şi în legătură cu negocierea documentelor tranzacţiei şi semnarea acestora. Tranzacţia este supusă aprobării autorităţilor de concurenţă relevante şi se preconizează a fi finalizată până la sfârşitul anului 2023.

Echipa a fost condusă de Răzvan Gheorghiu-Testa (Partener), alături de Horia Ispas (Partener) şi Raluca Vasilache (Partener), împreună cu Veronica Aman (Managing Associate) şi Dana Barbu (Managing Associate).

Ţuca Zbârcea & Asociaţii este una dintre cele mai mari societăţi de avocatură independente din România, activând cu succes în toate domeniile dreptului afacerilor. De asemenea, este cea mai bine clasată firmă de avocatură din România în directorul juridic Legal 500 EMEA şi, în general, este cotată în eşalonul superior al caselor de avocatură româneşti, fiind foarte apreciată deopotrivă de clienţi şi confraţi pentru capacitatea de a oferi soluţii inovatoare, cât şi practice în domeniul juridic.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.