Unul dintre reprezentanţii opoziţiei belaruse, Viktor Babariko, care ispăşeşte o pedeapsă grea cu închisoarea, a fost spitalizat într-o secţie de chirurgie, anunţă surse medicale joi, iar susţinătorii săi acuză că a fost bătut crunt în închisoare, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Babariko se află într-o secţie de chirurgie”, a declarat AFP un purtăror de cuvânt al Spitalului Central din Novopoloţk, un oraş situat în nord-estul Belarusului, în care opozantul este încarcerat într-o colonie penitenciară.

Serviciul de presă al lui Viktor Babariko a confirmat spitalizarea acestuia, fără să ofere detalii imediat.

Potrivit susţinătorilor săi, acest opozant în vârstă de 59 de ani a fost bătut în închisoare.

Şefa opoziţiei belaruse, Svetlana Tihanovskaia, a scris pe Twitter că a primit, în noaptea de miercuri spre joi, informaţii potrivit cărora ”Viktor Babariko a fost spitalizat cu urme de bătaie”.

”Cerem să se arate în mod public în ce stare se află şi ca avocaţii săi şi rudele sale să fie autorizaţi să-l întâlnească”, a cerut ea.

Viktor Babariko, un fost bancher care a devenit principalul rival al preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko în alegerile prezidenţiale din 2020, a fost arestat în plină campanie electorală, cu câteva săptămâni înainte de scrutin.

El a fost condamnat la 14 ani de închisoare, în iulie 2021, după ce a fost găsit vinovat de corupţie.

Aleksandr Lukaşenko, aflat la putere din 1994, a fost reales în 2020, în urma unor alegeri prezidenţiale considerate frauduloase, care au determinat zeci de mii de oameni să manifesteze în stradă.

Arestări în masă, exiluri forţate şi încarcerarea unor activişti şi jurnalişti au înfrânt această contestare.

Potrivit Centrului belarus Viasna de apărarea drepturilor omului, în Belarus există în prezent peste 1.400 de deţinuţi politici.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.