La aniversarea a 90 de ani de la naşterea poetului Nichita Stănescu, „Aplauze pentru poet” vine din online pe scenă, miercuri, 29 martie, de la ora 19:00, la Teatrul Metropolis, cu un spectacol eveniment organizat de Teatrul Stela Popescu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!/Două cântece diferite, lovindu-se, amestecându-se,/două culori ce nu s-au văzut niciodată/una foarte de jos, întoarsă spre pământ,/una foarte de sus, aproape ruptă/în înfrigurata, neasemuită luptă/a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.” (Ce bine că eşti) ”Leoaică tânără, iubirea/mi-a sărit în faţă./ Mă pândise-n încordare/mai demult./ Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,/m-a muşcat leoaica, azi, de faţă.” (Leoaică tânără, iubirea) ”Ploua infernal,/şi noi ne iubeam prin mansarde/Prin cerul ferestrei, oval, norii curgeau, în luna lui Marte.” (Ploaie în luna lui Marte) sunt doar câteva versuri din poemele scrise de Nichita Stănescu pe care le vor recita în spectacolul Aplauze pentru poet... pe scenă – Nichita Stănescu, actorii Teatrului Stela Popescu: Tudor Cucu Dumitrescu, Cătălin Frăsinescu, Sorin Aurel Sandu, Cristian Neacşu, Crina Matei, Irina Cărămizaru, Manuela Hărăbor, Ana Maria Ivan. Comentariul muzical îi va aparţine, în armonii jazz-istice, pianistului Cătălin Răducanu, care a contribuit şi la alte spectacole din această serie.

           Aşa cum şi-a obişnuit publicul, proiectul Aplauze pentru poet... pe scenă, iniţiat de asociaţia culturală The Culture Club, în parteneriat cu Pro Contemporania, va aduce, alături de poezia live şi poezia filmată, spectatorii având ocazia să îi vadă pe ecran recitând în limbile română, engleză şi franceză pe actorii Emilia Popescu, Cristian Şofron, Alex Ştefănescu, Demeter Andras etc. Un moment inedit va fi prezentat de actorul Sorin Aurel Sandu, care va recita poezia ”Emoţie de toamnă” în limba rromani.

            Proiectul Aplauze pentru poet... pe scenă – Nichita Stănescu pune în valoare relaţia între sala de spectacol şi mediul online, între poezie şi muzică, printr-un spectacol multimedia complex, pornind de la o idee de Ovidiu Miculescu, video Virgil Oprina, regia muzicală Oltea Şerban-Pârâu, regia artistică Ioana Macarie, scenografia Livia Vişănescu. Proiectul Aplauze pentru poet... pe scenă – Nichita Stănescu este o extensie în sala de spectacol a proiectului online bilingv,  lansat în 2021 de asociaţiile culturale The Culture Club şi Pro Contemporania, sub titlul Aplauze pentru poet/A hand for the poet pe platforma https://aplauzepentrupoet.thecultureclub.ro/

Spectacolul durează 70 minute fără pauză.

Bilete pe: www.teatrulstelapopescu.ro, www.mystage.ro , www.iabilet.ro, www.bilet.ro şi theatrum.ro

www.teatrulstelapopescu.ro

www.facebook.com/TeatrulStelaPopescu

www.instagram.com/teatrulstelapopescu

Pentru acreditări de presă: Simona Iordache 0753174618,  pr@teatrulstelapopescu.ro

Organizator: Teatrul Stela Popescu

Partener principal: The Culture Club

Coproducător: Radio România Cultural

Cu sprijinul: JTI, Senia Music

Parteneri media: Radio România, Mediatrust, România TV, Liternet, Agenţia de carte, Observator cultural, Webcultura

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.