Proiectul de plafonare a tarifelor RCA pe şase luni elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) şi pus în dezbatere publică de Ministerul Finanţe a fost retras de ASF, nefiind inclus pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de vineri. Purtătorul de cuvânt al ASF, Daniel Apostol, a explicat vineri de ce a fost retras proiectul de plafonare a tarifelor RCA, precizând că au fost emise mai multe observaţii de către părţile interesate. El a menţionat că proiectul a fost retras pentru a fi făcută o analiză a acestor observaţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Ciucă a anunţat că proiectul privind plafonarea preţurilor la RCA va fi aprobat săptămâna viitoare/ Acesta a fost retras de pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern pentru armonizarea tuturor opiniilor depuse

Reprezentanţii Guvernului au anunţat că proiectul de plafonare a preţului RCA pregătit la propunerea Autorităţii de Supraveghere Financiară nu se află pe ordinea de zi a şedinţei de vineri a Executivului întrucât a fost retras de ASF.

Daniel Apostol a fost întrebat, vineri, la Prima News, de ce a fost retras proiectul de plafonare a tarifelor RCA.
“Când am anunţat iniţial proiectul, era consecinţa unei analize realizate cu reprezentanţii principalilor asiguratori, proiectul a fost pus apoi în dezbatere publică înainte a fi un obiect de lucru pe masa Guvernului. Acum au fost emise mai multe observaţii pe acest proiect de către părţile interesate. Noi am retras proiectul pentru a face o analiză a acestor observaţii”, a afirmat Daniel Apostol. 
El a precizat că pe baza acestor observaţii va fi stabilită formula care va fi propusă ulterior. 
“Trebuie să vedem fiecare observaţie în parte, să vedem oportunitatea şi relevanţa acestora, după care, pe baza acestor observaţii, vom vedea care va fi formula pe care o vom propune ulterior”, a explicat purtătorul de cuvânt al ASF. 
 Întrebat cât ar putea dura această analiză, câteva zile sau câteva săptămâni, Daniel Apostol a răspuns ar fi speculaţie să afirme acest lucru, precizând că la finalizarea analizei va fi făcută noua propunere.

Proiectul de plafonarea a tarifelor RCA pe şase luni, elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), a fost publicat în dezbatere de Ministerul Finanţe, miercuri. Autorităţile voiau astfel să îngheţe temporar, pentru 6 luni, tarifele de primă practicate de asigurători pentru contractele RCA încheiate ulterior datei intrării în vigoare la nivelul tarifelor de primă proprii calculate şi practicate de aceştia la data de 1 martie 2022, iar în situaţia în care tarifele de primă practicate la 1 martie 2022 sunt mai mari decât cele practicate la data de 1 martie, 2023 atunci asigurătorii RCA aplică cel mai mic tarif de primă, ”astfel fiind asigurată o dispersie a riscurilor la nivelul pieţei de asigurări”. Comisionul de distribuţie se limita la un maximum de 8% din prima brută încasată. În ultima perioadă a fost înregistrată o evoluţie ascendentă a tarifelor de primă practicate de către asigurătorii RCA, se arăta în document, iar prin această măsură „se elimină potenţialul impact negativ al creşterii preţurilor inclusiv ca urmare a inflaţiei şi a luării în calcul a ultimului tarif de referinţă publicat de către ASF în luna martie 2023”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.