Liderul PSD Marcel Ciolacu, preşedinte al Camerei Deputaţilor afirmă miercuri că fotbalul nu este politică! şi că frustrările revizioniste nu au ce căuta în competiţiile sportive. El cere UEFA tsă retragă imediat acordul pentru folosirea de către Federaţia de Fotbal din Ungaria a hărţii Ungariei Mari pe drapele şi bannere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Fotbalul nu este politică! Frustrările revizioniste nu au ce căuta în competiţiile sportive. UEFA trebuie să retragă imediat acordul pentru folosirea de către Federaţia de Fotbal din Ungaria a hărţii Ungariei Mari pe drapele şi bannere”, spune preşedintele PSD. 
 
Marcel Ciolacu arată că ”preşedintele FRF, care este membru în Comitetul Executiv al UEFA, trebuie să ceară de urgenţă revenirea asupra acestei decizii”. 
 
”Salut poziţia echilibrată a preşedintelui CNCD, Csaba Asztalos, şi sper ca acest model să fie preluat atât de oficialii maghiari, cât şi de cei de la UEFA. UEFA- Football is not politics!”, scrie Ciolacu pe Facebook. 
 
Asociaţia maghiară de fotbal (MLSZ) a aprobat introducerea de bannere care să înfăţişeze o hartă a Ungariei istorice la meciurile echipei naţionale. Potrivit unui comunicat publicat marţi pe site-ul său, MLSZ a solicitat o poziţie clară din partea Uniunii Europene (UEFA) şi a grupului său antidiscriminare (FARE) cu privire la problema autorizării afişării simbolului istoric.
 
"În ceea ce priveşte permiterea afişării simbolului istoric, MLSZ a solicitat o poziţie clară de la UEFA şi FARE. Acceptând argumentul MLSZ, cele două organizaţii au recunoscut că doar culorile hărţii istorice a Ungariei şi ale blazonului Árpád nu constituie un comportament rasist, dar acest lucru nu se aplică simbolurilor şi inscripţiilor suplimentare plasate pe drapele, precum şi scandărilor fanilor. Ca urmare a negocierilor, federaţia va permite introducerea în stadion a bannerelor care simbolizează respectul pentru Ungaria istorică şi solidaritatea cu suporterii de peste graniţă”, se precizează în comunicat, care a relevat că sunt necesare patru condiţii: poate reprezenta doar harta Ungariei istorice, fără alt simbol sau inscripţie, doar culorile roşu, alb şi verde pot fi pe drapel,  simbolul trebuie prezentat - în modul obişnuit - datorită conţinutului şi controlului de prevenire a incendiilor, iar simbolul din stadion nu trebuie să împiedice suporterii să urmărească meciul netulburaţi.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.