Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit sâmbătă în Crimeea, transmite agenţia rusă Tass, care vorbeşte despre a noua aniversare de la ”reunificarea peninsulei cu Rusia”, referindu-se la anexarea Republicii Autonome Crimeea şi oraşului Sevastopol de către Federaţia Rusă

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, şeful statului rus urmează să participe la deschiderea unui important sit cultural şi istoric.

Anterior, era de aşteptat ca Putin să se alăture evenimentului prin link video.

Vineri, programul preşedintelui era dedicat parţial şi situaţiei din peninsulă.

Putin a avut o întâlnire dedicată dezvoltării socio-economice a Crimeei şi a Sevastopolului, susţine Tass..

Preşedintele Putin participă în mod tradiţional la evenimentele festive din 18 martie. El a participat în mod repetat la concertele de gală dedicate acestei date, pe stadionul Luzhniki din Moscova, a avut întâlniri speciale cu publicul şi a vizitat personal Crimeea.

Ultima dată când Putin a vizitat peninsula a fost în iulie 2020. Atunci, preşedintele a inspectat şantierul naval Zaliv din oraşul Kerci, pentru a participa la o ceremonie de lansare a chilei pentru mai multe nave navale.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.