MInistrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că va fi relansat contractul pentru construirea Variantei Ocolitoare Timişoara Sud, în contextul în care CNAIR, prin D.R.D.P. Timişoara, a transmis astăzi spre validare în SEAP documentaţia pentru lansarea noii licitaţii pentru finalizarea lucrărilor care au rămas neexecutate în urma rezilierii contractului anterior. El a adăugat că durata estimată a contractului pentru finalizarea lucrărilor la Varianta Ocolitoare Timişoara Sud este de 12 luni alocate perioadei de execuţie şi 60 de luni alocate perioadei de garanţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Se relansează contractul pentru construirea Variantei Ocolitoare Timişoara Sud! CNAIR, prin D.R.D.P. Timişoara, a transmis astăzi spre validare în SEAP documentaţia pentru lansarea noii licitaţii pentru finalizarea lucrărilor care au rămas neexecutate în urma rezilierii contractului anterior. Durata estimată a contractului pentru finalizarea lucrărilor la Varianta Ocolitoare Timişoara Sud este de 12 luni alocate perioadei de execuţie şi 60 de luni alocate perioadei de garanţie, care poate varia în funcţie de perioada ofertată de operatorii economici”, a scris Sorin Grindeanu, vineri pe Facebook.
 
Ministrul Transporturilor a mai spus că, după validarea documentaţiei în SEAP, anunţul de atribuire va fi vizibil cu valoarea contractului şi cu data limită de depunere a ofertelor.
 
„Finanţarea lucrărilor va fi asigurată prin Programul Transport 2021-2027. La data rezilierii contractului anterior cu un constructor italian, progresul fizic al lucrărilor era de 58,26%”, a completat Grindeanu. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.