Conducerea Parlamentului a stabilit organizarea unei şedinţe comune a celor două Camere la împlinirea unui an de la declanşarea agresiunii militare a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. Aceasta va avea loc luni, începând cu ora 17.00.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului va avea loc luni, de la ora 17.00, iar plenul Camerei Deputaţilor va avea loc de la 16.00. 

Potrivit programului stabilit de Birourile reunite ale celor două Camere, în cadrul şedinţei solemne vor avea loc ntervenţii din partea  grupurilor parlamentare, când 5 minute pentru fiecare grup parlamentar reunit şi 2 minute pentru deputaţii şi senatorii neafiliaţi

Tot luni era programată dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Muncii, Marius Budăi, însă aceasta a fost amânată, după ce ministrul a informat conducerea Parlamentului că avea programată deja o vizită în Spania. 

Războiul declanşat de Rusia în Ucraina a intrat vineri în al doilea an, fără să se întrevadă un final pentru acest conflict care a ucis deja zeci de mii de oameni, a distrus oraşe şi localităţi, a forţat milioane de persoane să fugă şi a adus o tensiune de Război Rece în relaţiile internaţionale.

Vladimir Putin a ordonat o invazie la scară largă asupra Ucrainei la 24 februarie anul trecut, cu scopul de a cuceri rapid capitala Kiev şi de a răsturna guvernul proeuropean, dar aceste speranţe au fost spulberate de o apărare acerbă, precum şi de gafe militare care au pus piedici Moscovei.

 
 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.