Echipa engleză Manchester United a încheiat la egalitate miercuri seara, pe teren propriu, scor 2-2, cu echipa Leeds United, într-o restanţă din etapa a 8-a din Premier League. Manchester a revenit de la 0-2.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Partida de pe Old Trafford a început prost pentru gazde, care au primit gol în chiar primul minut de joc. Autor: Wilfried Gnonto, din pasa lui Bamford. Arbitrul a consultat sistemul VAR, apoi a acordat golul. Leeds a efectuat prima schimbare încă din minutul 8, din cauza unei accidentări a lui Luis Sinisterra, iar următoarea a venit în mintul 23, la o accidentare a lui Pascal Struijk. Cu toate acestea, tot oaspeţii au schimbat tabela în minutul 48, când Raphael Varane a înscris în propria poartă, pentru 0-2.

Din acel moment a început cursa pentru egalare, care a adus primul gol în minutul 62. Cap Marcus Rashford, din careu, la centrarea lui Diogo Dalot. În minutul 70 a venit şi golul egalizator, reuşit de un jucător care intrase în minutul 59 – Jadon Sancho. Manchester a continuat să atace, căutând o victorie, dar scorul a rămas egal şi echipa lui ten Hag este pe locul 3, cu 43 de puncte, la două puncte de ocupanta locului secund , Manchester City.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.