Un adolescent în vârstă de 16 ani a fost arestat preventiv de Tribunalul Brăila după ce a înjunghiat de mai multe ori un elev de liceu, procurorii afirmând că a fost nevoie de o intervenţie chirurgicală pentru salvarea vieţii victimei. Anchetatorii au mai precizat că scandalul între cei doi ar fi pornit din cauza unei fete.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a transmis, miercuri, printr-un comunicat de presă, că procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila cercetează un adolescent de 16 ani pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor calificat. 
“În după-amiaza zilei de 06.02.2023, persoana vătămată şi inculpatul, elevi la licee diferite din municipiul Brăila, urmare unei discuţii contradictorii generate de o relaţie de amiciţie cu o domnişoară, au hotărât să se întâlnească pentru clarificarea divergenţei existente. În acest context, inculpatul minor i-a aplicat persoanei vătămate cu un corp tăietor înţepător lovituri active, repetate, cauzându-i leziuni localizate cranian şi toraco-abdominal, leziuni care au presupus intervenţia chirurgicală de urgenţă pentru salvarea vieţii. 
Conform concluziilor preliminare emise de către Serviciul Judeţean de Medicină Legal Brăila, persoana vătămată a prezentat un număr de cinci plăgi înţepat-înjunghiate şi tăiate cu hemopneumotorax stâng şi disfuncţie respiratorie”, se arată în comunicat. 
Adolescentul a fost prezentat Tribunalului Brăila cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a decis arestarea sa pentru 30 de zile, începând din data de 7 februarie până la 8 martie.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.