Două sectoare ale DN 22 (judeţul Buzău) şi DN 23B (judeţul Vrancea) rămân închise circulaţiei rutiere, luni la prânz, din cauza ninsorilor şi a viscolului. De asemenea, sunt restricţii de tonaj pe alte trei sectoare de drumuri naţionale din judeţele Brăila şi Ialomiţa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, luni la ora 12.00 nu sunt tronsoane de autostrăzi cu traficul închis.

Drumuri naţionale cu circulaţia închisă, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile:

- DN 22 Râmnicu Sărat, judeţul Buzău  - limita cu judeţul Brăila;

- DN 23B Măicăneşti - Ciorăşti, judeţul Vrancea.

Trafic restricţionat (autovehicule cu masa mai mare de 7,5 tone):

- DN 22 limită judeţul Buzău – municipiul Brăila;

Trafic restricţionat (autovehicule cu masa mai mare de 3,5 tone):

- DN 2C Costeşti, judeţul Buzău – limită cu judeţul Ialomiţa;

- DN 2B mun.Buzău – limită cu judeţul Brăila.

Conform sursei citate, sunt semnalate precipitaţii sub formă de ninsoare în judeţele Braşov, Covasna, Gorj, Neamţ, Prahova şi Vaslui, pe alocuri zăpadă depusă pe carosabil, fără probleme privind siguranţa traficului.

Pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, pe tronsonul kilometric 10 - 35, ninge slab, carosabilul fiind umed, fără depuneri pe suprafaţa de rulare. Pe tronsonul kilometric 35-212 nu sunt semnalate precipitaţii.

Pe autostrăzile A1 Bucureşti – Piteşti, A1 Sibiu-Deva, A3 Bucureşti – Ploieşti şi A4 Ovidiu – Agigea, se circulă pe un carosabil uscat, fără precipitaţii, fără evenimente rutiere în desfăşurare.      

Totuşi, sunt oprite manevrele în toate porturile de la Marea Neagră.

Până luni seara, sunt în vigoare avertizări meteorologice Cod Galben de intensificări ale vântului, cu perioade cu transport de zăpadă în jumătatea de sud a Moldovei, jumătatea de est a Munteniei şi Dobrogea, pecum şi de viscol în Carpaţii Meridionali şi Orientali.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.