Primarul general al Capitalei Nicuşor Dan a precizat că se va uita „cu mare responsabilitate” la cele 10 teme prioritare pentru Bucureşti pe care i le-a transmis organizaţia PNL Bucureşti şi pe care doreştesă le rezolve pentru a continua să-i acorde sprijinul politic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Ca să punem în context chestiunea asta, pe mine m-au votat în 2020 susţinătorii PNL. Aceşti oameni sunt reprezentaţi de PNL în Bucureşti, deci mă voi uita cu mare responsabilitate la obiectivele pe care dumnealor mi le-au transmis. O să facem pe tot ce înseamnă conţinutul acestor solicitări. O să avem timp să discutăm. O să mă uit la ele cu mare seriozitate”, a afirmat Nicuşor Dan, joi pentru Digi 24.
 
Chestionat dacă se consideră vinovat de ceva şi dacă a fost necesar ca PNL să-i ceară astfel de teme, edilul general a replicat: „Nu. Astea sunt comentarii politice”.
 
PNL Bucureşti a anunţat că îi cere primarului general al Capitalei Nicuşor Dan atingerea de către administraţia pe care o conduce a unor „indicatori simpli”, pe 10 teme prioritare, în termen de 6 luni de acum înainte, pentru a continua să îi ofere sprijin politic.
 
Printre aceste zece puncte se regăsesc investiţiile în termoficare, deschiderea circulaţiei pe Pasajul Doamna Ghica până la jumătatea acestui an, digitalizarea cel puţin a unui serviciu public important până la aceeaşi dată, amenajarea parcurilor aflate în administrarea municipalităţii.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.