Fundaţia Archewell, lansată de Prinţul Harry şi soţia sa Meghan, tocmai a publicat primul său raport pentru anii 2020 până în 2022. După cum precizează acest document de 24 de pagini, publicat de Daily Mail, fundaţia a strâns 13 milioane de dolari din care 3 milioane au fost donate unor organizaţii caritabile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit raportului, Fundaţia Archewell a colaborat în special cu organizaţia Global Citizen pentru a cumpăra 12,6 milioane de vaccinuri împotriva Covid-19 şi a finanţat asociaţii specializate în primirea refugiaţilor afgani, după preluarea puterii de către talibani în 2021.

 

În raportul său, Fundaţia Archewell afirmă, de asemenea, că a ajutat ONG-ul World Central Kitchen să distribuie 50.000 de mese locuitorilor din Puerto Rico şi Republica Dominicană afectaţi de dezastre climatice şi a încheiat un parteneriat cu oraşul Uvalde din Statele Unite cu scopul de a construi o zonă de joacă pentru copii, după atacul armat dramatic de la şcoala primară Robb în care au murit 21 de oameni.

În document se arată că Archwell a ajutat la finanţarea a 13 bursieri de la Institute for Rebooting Social Media Harvard.

Acest bilanţ nu conţine detalii cu privire la sumele exacte plătite de Fundaţia Archewell fiecărei asociaţii. Este primul astfel de raport realizat de fundaţie de la crearea sa în 2020, în urma retragerii prinţului Harry şi a lui Meghan Markle din monarhia britanică.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.