Doru Dima, specialist Resurse Umane, a afirmat că tot ceea ce înseamnă societatea de consum care s-a dezvoltat în ultimii 30 de ani ne-a adus în situaţia în care nu mai avem nevoie de cizmar sau de ceasornicar. ”Decât să îţi repari o cizmă mai bine aştepţi zona de reduceri de la sfârşitul lunii februarie şi poţi să îţi iei nişte cizme cu mult mai puţin decât te costă să le schimbi talpa”, a comentat el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Doru Dima a declarat, luni, la Prima News, că oamenii preferă să aşteaptă sezonul de reduceri decât să îşi repare o cizmă. 
“Foarte multe meserii care înainte presupuneau foarte multe activităţi sunt sparte în meserii ceva mai simple, ceva mai nişate astfel încât un individ care înainte făcea mai multe operaţii într-o organizaţie o să facă mult mai puţine şi mult mai nişate acolo unde roboţii nu o să aibă nicio şansă. Vizavi de joburile de cizmar, telefonist, decât să îţi repari o cizmă mai bine aştepţi zona de reduceri de la sfârşitul lunii februarie şi poţi să îţi iei nişte cizme cu mult mai puţin decât te costă să le schimbi talpa. Tot ce înseamnă societatea de consum care s-a dezvoltat şi a venit peste noi în ultimii 30 de ani ne-a adus în situaţia în care nu mai avem nevoie de cizmar, de ceasornicar”, a afirmat Doru Dima. 
El a fost întrebat cât de mare este rezistenţa angajaţilor la reprofilare. 
“Atunci când ştii ca organizaţie că te îndrepţi spre o tehnologizare şi automatizare nu afli chestia asta cu trei zile înainte să se întâmple, ci afli poate cu ani buni, dar cu foarte multe luni înainte afli cu siguranţă. Poţi să introduci un progam de consiliere în carieră şi încercăm să vedem ce abilităţi pot avea şi dacă se pot regăsi printre activităţile pe care le avem noi în firmă. Pe de altă parte o redirecţionarea presupune şi o recalificare profesională. Lucrul ăsta se poate face dacă vrei. Acum cine vrea şi cum vrea, dă-mi voi să spun un lucru foarte interesant. Noi fiind o companie specializată în tehnologie normal că şi folosim tehnologia altora. Discutăm cu companii mari care au o rezistenţă majoră în a semna contracte pe o platfomă de contracte, nu cu pixul şi ştampila. Inclusiv cei care vorbesc de digitalizare au această reţinere în a o implementa”, a mai afirmat specialistul în Resurse Umane.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.