Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat în emisiunea Talk News de la Prima News TV că săptâmâna viitoare va semna ordinul de ministru prin care vor fi noi Consilii de Administraţie, selectate pe legea 109 a guvernanţei corporative a întreprinderilor publice, pentru primele 5 companii de la Ministerul Transporturilor, CNAIR, CNIR, CFR SA, CFR Călători şi Metrorex.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”O să vedeţi zilele următoare. Nu ştiu dacă reuşuesc până la finalul acestei săptămâni dar săptămâna viitoare veţi vedea ordinul de ministru legat de cinci companii, CNAIR, CNIR, CFR SA, CFR Călători şi Metrorex, legat de selecţia pe 109 a noului CA”, a spus ministrul Transporturilor, întrebat despre borna din PNRR privind care se solicită un management performant. 

Sorin Grindeanu a arătat că nu ştie dacă reuşeşte să dea acest ordin până vineri, pentru că a trimis nişte adrese la instituţii pentru unele clarificări.

”Am anumite semne de întrebare şi vreau să fiu clarificat, sunt anumite lucruri legate de criterii. De exemplu, într-un CA este ilegal să fie mai mult de doi funcţionari publici, şi aici vedem ce înseamnă această categorie, am trimis adrese către instituţii să vedem dacă unele meserii se încadrează. Nu ştiu dacă reuşesc până vineri, dar sută la sută săptâmâna viitoare vor fi noi consilii de administraţie, selectate pe legea 109, pentru primele 5 companii de la ministerul Transporturilor”, a precizat el. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.