Florin Spătaru a afirmat, vineri la Ploieşti, că au fost solicitaţi de 10 ori mai mulţi bani de către companii, comparativ cu fondurile schemei de ajutor puse la dispoziţie de Ministerul Economiei, anul trecut. Ministrul Economiei a adăugat că, la începutul lunii martie, va fi deschis un nou apel pentru încă 150 de milioane de euro, iar din anul 2024 schema de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare va deveni schema multianuală, cu un fond de sprijin majorat la 500 de milioane de euro pe an.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Cerere uriaşă a industriei prelucrătoare pentru granturi pentru investiţii. Companiile au solicitat de 10 ori mai mulţi bani în comparaţie cu fondurile schemei de ajutor puse la dispoziţie de Ministerul Economiei, în 2022. Aproape 100 de companii au trimis proiecte pentru granturile puse la dispoziţie de Ministerul Economiei prin schema de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare. 26 dintre acestea au reuşit să obtină punctaj de 100% la criteriile de eligibilitate. Cererea foarte mare mă motivează să continui sprijinul pentru industria prelucrătoare”, a scris Florin Spătaru, vineri pe Facebook. 
 
El a mai precizat că, la începutul lunii martie, Ministerul Economiei va deschide un nou apel pentru încă 150 de milioane de euro.
 
„Din 2024 schema de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare va deveni schema multianuală, cu un fond de sprijin majorat la 500 de milioane de euro/an. Acesta a fost principalul mesaj pe care l-am transmis, astăzi, la Ploieşti, la o dezbatere organizată de Camera De Comert Prahova cu mediul de afaceri local”, a completat ministrul Spătaru.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.