Echipa italiană Inter Milano a încheiat la egalitate sâmbătă, în deplasare, scor 2-2, meciul din etapa a 17-a cu formaţia Monza.
Prima repriză a fost una disputată în meciul Monza – Inter. Milanezii au deschis scorul în minutul 10, prin Darmian. Gazdele au egalat un minut mai târziu, când Ciurria l-a învins pe portarul interist Onana.
Inter a trecut din nou la conducere în minutul 22, prin golul lui Lautaro Martinez. Monza a egalat în minutul 90+3. Caldirola, jucător intrat la pauză, l-a învins pe Onana şi a stabilit scorul final, 2-2. Tot Caldirola putea aduce victoria gazdelor, dar Onana l-a blocat în al şaselea minut al prelungirilor.
În clasament Inter este pe locul 4, cu 34 de puncte, în timp c Monza este pe poziţia a 14-a, cu 18 puncte.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.