Un băiat în vârstă de zece ani, Thai Ly Hao Nam, care a căzut sâmbătă într-o gaură de 35 de metri adâncime, pe un şantier de construcţie a unui pod, în Vietnam, a fost declarat mort miercuri de către vicepreşedintele Comitetului Popular al provinciei Dong Thap (sud), relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Copilul, ”blocat într-o duză foarte adâncă”, prezenta ”mai multe răni” şi nu avea ”suficient oxigen pentru a rezista mult timp”, potrivit lui Doan Tan Buu.

”Noi am dat prioritatea salvării copilului. Însă condiţiile fac să fie imposibil să fi supravieţuit”, a declarat el în faţa presei la locul dramei.

Anunţul morţii copilului a fost făcut după consultări cu experţi medicali, a precizat el.

Thai Ly Hao Nam a căzut sâmbătă într-un pilon gol de beton, de 25 de centimetri lăţime, turnat în construcţia unui nou pod, în timp ce părea să-şi caute familia.

Salvatori din provincia Dong Thap, situată în Delta Mekong, au încercat să foreze şi să înmoaie pământul în jurul tubului, pentru a ridica pilonul şi a-l extrage pe copil, însă în zadar.

Un tub de metal de 19 metri lungime a fost plasat în jurul pilonului în care era blocat copilul, pentru a ridica noroiul şi a-l scoate afară.

Salvatorii erau hotărâţi să scoată cât mai rapid corpul copilului în vederea funeraliilor, însă, potrivit vicepreşedintelui Doan Tan Buu este vorba despre o ”sarcină foarte dificilă”.

Începând de marţi, în Vietnam au fost mobilizaţi sute de militari şi de ingineri, în încercarea de a-l salva pe Thai Ly Hao Nam.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.