Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, participă, marţi, la o dezbatere cu tinerii organizată de Universitatea din Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Evenimentul „Împreună suntem Europa”, un dialog al tinerilor cu preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, este organizat de Biroul Parlamentului European în România în parteneriat cu Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti şi va avea loc în Aula Magna a Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti (Bd. Mihail Kogălniceanu, nr. 36-46) şi va avea loc începând cu ora 10:20.

”Care sunt beneficiile democraţiei parlamentare europene pentru tineri? Cum afectează deciziile şi politicile adoptate de Parlamentul European viaţa de zi cu zi? Cum pot tinerii să influenţeze politica europeană şi de ce e important să se implice în protejarea democraţiei europene? Sunt doar câteva dintre întrebările care îşi vor găsi răspuns în cadrul acestui dialog cu Roberta Metsola, Preşedinta Parlamentului European”, au arătat reprezentanţii universităţii.

Potrivit sursei citate, dialogul este o oportunitate pentru toţi tinerii de a interacţiona direct cu preşedinta singurului organism european ales prin vot direct de către cetăţeni şi a singurului Parlament transnaţional din lume, dar şi de a se inspira reciproc şi de a face schimb de opinii. 

Discuţia are loc după ce, în 2018, Universitatea din Bucureşti a organizat, alături de Biroul Parlamentului European, cel mai mare eveniment pe teme europene dedicat tinerilor din România. Dialogul s-a bucurat de participarea preşedintelui Parlamentului European de la acea vreme, Antonio Tajani, şi a liderilor grupurilor politice din Parlamentul European, Udo Bullmann, Hans-Olaf Henkel, Guy Verhofstadt, Bas Eickhout şi Aymeric Chauprade.

Intitulat „Tinerii în dialog cu Parlamentul European. Planul nostru pentru Europa”, evenimentul din 2018 a oferit studenţilor Universităţii din Bucureşti ocazia de a interacţiona şi de a discuta cu liderii politici europeni despre cum şi-ar dori să arate Europa generaţiei lor, despre cum pot fi create mai multe oportunităţi pentru tineri şi cum pot avea acces la mai multe locuri de muncă potrivite pregătirii şi aspiraţiilor lor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.