Un bărbat a fost înjunghiat mortal în zona inimii, evenimentul având loc în judeţul Caraş – Severin, iar agresorul a fost reţinut pentru 24 de ore. Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin a transmis, sâmbătă, printr-un comunicat de presă, că procurorii au început urmărirea penală în cazul unei infracţiunii de omor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„În data de 09.12.2022, în jurul orei 23,30 pe raza localităţii Sub Marginea din judeţul Caraş-Severin, între S.S.M. şi V.N. s-a iscat un scandal pe fondul geloziei şi  consumului de alcool, numitul V.N. procedând la luarea unui cuţit şi înjunghierea persoanei vătămate S.S.M în zona inimii, ulterior victima deplasându-se în exteriorul imobilului, loc în care a fost identificat decedat de către numitul H.V.”, precizează comunicatul de presă.
 
Agresorul a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.