Deputatul USR Claudiu Năsui a avertizat că Guvernul Ciucă a dat ordonanţa prin care începe desfiinţarea pilonului 2 de pensii profitând de faptul că toată lumea e atentă la „(ne)intrarea României în Schengen”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Am spus încă din vară că se pregăteşte mişcarea asta. Sunt prea mulţi bani care se duc în fiecare lună acolo, banii oameniilor de pensie. Iar ei nu vor să-şi reducă cheltuielile. Atunci au negat că pregătesc ceva, după care au pus în transparenţă ordonanţa prin care fac fix asta. Strategia de desfiinţare a pilonului 2 este cea de care ziceam şi atunci. Vor să alunge administratorii şi să preia statul fondurile. De aceea le taie veniturile şi să le cresc cheltuielile. Care cheltuieli? Se numesc „provizioane”, practic bani puşi deoparte”, a explicat Claudiu Năsui, potrivit unui comunicat de presă al USR.
 
Guvernul a modificat regulile în caz că administratorii de fonduri vor pleca din România. Până acum dacă un administrator pleca, românii erau preluaţi de alt administrator din piaţă. De acum vor fi preluaţi de stat.
 
„Domnul Dragnea a vrut să-i elimine dintr-un foc. Ar fi fost mai onest. Domnii Ciolacu şi Ciucă vor să-i forţeze să plece. Parcă îl văd pe domnul Ciolacu că va zice „Uite cum pleacă privaţii voştri, noroc cu statul că vine să vă salveze pensiile din pilonul 2”. E păcat. Nu de alta, dar pilonul 2 era singura reformă care avea o şansă să facă sistemul de pensii funcţional şi independent de politic”, a conchis Năsui.
 
Executivul a adoptat, joi, ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor private. Actul normativ aduce măsuri de protecţie suplimentară a activelor fondurilor de pensii de stat administrate privat, în beneficiul participanţilor.
 
Prin urmare, prin această ordonanţă de urgenţă, Guvernul modifică legislaţia primară în domeniul pensiilor private, în concordanţă cu angajamentele asumate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), astfel încât să se asigure o protecţie suplimentară a activelor fondurilor de pensii private şi să fie contracarate posibilele efecte negative ale crizelor suprapuse din contextul global actual asupra sistemului de pensii private din România şi asupra participanţilor la acest sistem.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.