Secretarul american de Stat, Antony Blinken, a plecat, miercuri din România, după o vizită de două zile, în care a participat la reuniunea miniştrilor de externe din NATO şi s-a întâlnit cu oficiali de la Bucureşti, mulţumind într-un mesaj pe Twitter gazdelor „fantastice” şi exprimându-şi satisfacţia faţă de rezultatele bune ale discuţiilor avute aici.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Mulţumesc prietenilor şi colegilor mei de la NATO şi gazdelor noastre fantastice din România. Am încheiat o serie productivă de întâlniri şi discuţii. Alianţa va continua să meargă înainte de pe o poziţie de forţă, leadership şi unitate”, este mesajul postat pe contul oficial de Twitter al secretarului american de Stat.

Mesajul este însoţit de mai multe fotografii făcute la aeroport, în care Antony Blinken îşi ia rămas bun şi se urcă în avion.

Într-un alt mesaj de mulţumire, şeful diplomaţiei de la Washington mulţumeşte colegilor de la Departamentul de Stat „care au muncit din greu” şi „profesionişilor de la Ambasada SUA (la Bucureşti - n.r.), care „se străduiesc să promoveze priorităţile bilaterale, regionale şi globale în România. Aţi fost cu toţii gazde fenomenale în acest an, inclusiv pentru vicepreşedinta (Kamala Harris) şi pentru prima-doamnă (Jill Biden)”, le transmite Antony Blinken, amintind de vizitele la nivel înalt de care România a avut parte în acest an, marcat puternic de războiul din Ucraina.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.