Deputatul PNL George Tuţă a participat vineri, 21 octombrie, la dezbaterea privind cadrul strategic naţional pentru Inteligenţă Artificială, organizată la Camera Deputaţilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Încă de la începutul mandatului de parlamentar mi-am setat ca obiectiv să împrietenesc statul cu cetăţenii - am depus mai multe iniţiative în acest sens şi voi continua să o fac. Dintre toate tehnologiile inovative, Inteligenţa Artificială are poate cele mai importante şi ţintite utilizări, datorită capabilităţilor automatizare a sarcinilor repetitive, acurateţe şi predictibilitate, scalabilitate şi capacitate de procesare. Dar, până la momentul în care Inteligenţa Artificială va fi o prezenţă constantă în viaţa de zi cu zi, trebuie să fim atenţi cum armonizăm relaţia cu oamenii. Şi chiar mai mult decât atât, cum îi facem să fie conştienţi de beneficii, cum îi ajutăm să îşi dezvolte competenţele, pentru a lăsa în seama AI sarcinile recurente, automatizate. De asemenea, este necesar să îmbunătăţim infrastructura, pentru a le permite oamenilor să inoveze şi să fie creativi. Reiterez că din calitatea de parlamentar mă voi implica în procesele legislative, pentru a susţine aceste schimbări aşteptate şi necesare”, a fost mesajul transmis de George Tuţă în cadrul dezbaterii.

Autoritatea pentru Digitalizarea României, în parteneriat cu Universitatea Tehnică din Cluj - Napoca implementează proiectul ”Cadru Strategic pentru adoptarea şi utilizarea de tehnologii inovative în administraţia publică 2021 - 2027 - soluţii pentru eficientizarea activităţii”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă.

Dezbaterea de vineri a fost organizată în marja acestui proiect, cu scopul de a avea păreri avizate de la factori de decizie şi specialişti în domeniu pentru elaborarea documentelor strategice naţionale pentru tehnologiile inovative: precum Open Science, High Performance Computing, Blockchain, hub-urile de inovare digitală, Digital Policy Lab şi Inteligenţă Artificială.

La eveniment au participat şi ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, Preşedintele Autorităţii pentru Digitalizarea României, Dragoş - Cristian Vlad, precum şi alţi decidenţi.

Deputat PNL

George Tuţă

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.