Şeful DNA, Crin Bologa, a iniţiat demersurile prin care se solicită încuviinţarea de către Camera Deputaţilor a unei percheziţii informatice în dosarul în care fostul primar al Sectorului 1 Daniel Tudorache este suspectat de complicitate la abuz în serviciu vizând achiziţii nelegale, supraevaluate, ale unor tablete pentru elevi şi produse necesare în timpul pandemiei de COVID-19, precum nebulizatoare de decontaminare şi termoscannere. În acest dosar sunt urmărite penal 56 de persoane, între care şi fostul primar şi fost consilier local Marian Vanghelie, existând suspiciuni că membrii grupării ar fi obţinut foloase necuvenite de peste 67 de milioane de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţoe, procurorul şef al DNA Crin Bologa a iniţiat procedura necesară în vederea încuviinţării, de către Camera Deputaţilor, a unei percheziţii informatice în dosarul penal privindu-l pe Daniel Tudorache, în prezent deputat în Parlamentul României, suspect de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave.

”Concret, procurorul şef al DNA a transmis procurorului general al PÎCCJ referatul şi dosarul penal întocmite de procurorii din cadrul Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, pentru a fi înaintate ministrului Justiţiei, astfel încât acesta să solicite Camerei Deputaţilor, în baza art. 72 din Constituţia României, art. 23 alin. 1 si art. 24 din Legea 96/2006 republicată, privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, art. 222 alin. 1 şi 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, încuviinţarea percheziţiei informatice faţă de persoana menţionată care are calitatea de suspect în dosar”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, percheziţia informatică este o activitate prevăzută de Codul de procedură penală necesară pentru descoperirea şi strângerea probelor în procesul penal, iar în cazul membrilor Parlamentului, efectuarea acestei activităţi este condiţionată strict de votul plenului Camerei din care face parte parlamentarul respectiv.

Un număr de 56 de persoane, între care Marian Vanghelie, fost consilier local în Sectorul 5, Daniel Tudorache, fost primar al Sectorului 1, şi alţi funcţionari, sunt urmărite penal de DNA în dosarul care vizează achiziţii nelegale, supraevaluate, ale unor tablete pentru elevi şi produse necesare în timpul pandemiei de COVID-19, precum nebulizatoare de decontaminare şi termoscannere. Procurorii susţin că Vanghelie ar fi constituit gruparea care a acţionat în anul 2020, pentru a influenţa derularea achiziţiilor efectuate de instituţiile publice aflate în subordinea consiliilor locale Sector 1 si 5. Astfel, membrii grupării ar fi obţinut foloase necuvenite de peste 67 de milioane de lei.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.